29 apr. 2015

Happy moments (24)

Bună să vă fie inima! :)

Fete dragi, descopăr că postarea cu numărul 23 cu titlu similar a fost scrisă în urmă cu patru luni (aici)! Cu sinceritate vă spun: mă întreb dacă nu ar trebui să renunţ la ea! Partea raţională spune fără menajamente: Păi... scriai pe această temă săptămânal sau bilunar, acum scrii după atâta amar de vreme! Nu crezi că e evident răspunsul?!... Nu, nu e evident - pentru că inima face opinie separată!

Întodeauna aţi primit cu braţele deschise acest articol şi mi-aţi repetat că e un exerciţiu deloc egocentrist, benefic pentru toate părţile implicate

Mi-am trăit, mi-am conştientizat momentele de fericire fără să le mai notez; constat încă o dată că sunt realmente utile şi constructive însemnările zilnice - aşternând pe hârtie motivele pentru care îi eşti recunoscător zilei ce se încheie, vei avea o altă viziune asupra propriei vieţi şi vei fi foarte uimit de multitudinea acestora - când le priveşti retrospectiv (şi nu numai)! Chiar nu vorbesc din cărţi, împărtăşesc din ceea ce am încercat şi am probat cu mine însămi, în timp! Nu spun că e uşor - există zile la sfârşitul cărora, marcat de vreun eveniment ce le-a umbrit, chiar este realmente dificil să scoţi la lumină zâmbetele! Apoi, se prea poate ca unii oameni să nu poată aplica strategia asta, să nu concorde cu felul în care sunt construiţi, dar merită încercat... ce ar fi de pierdut?!

Chiar de-aş fi păstrat autodisciplina de a celebra zi de zi bucuriile trăite în ultimele 120 de zile, ar fi fost un demers de-a dreptul imposibil să le enumăr aici - m-am autointitulat eu Florin Piersic al blosferei de beauty, dar sunt totuşi realistă! Nu vreţi să citiţi foiletoane! 

Calea compromisului e constructivă în situaţia dată şi vă voi împărtăşi doar câteva happy moments trăite recent, în mod aleatoriu selectate! Celelalte, multe la număr, vor rămâne doar în memoria inimii!

Am zărit imaginea de mai jos pe pagina de Fb a unei fete care mi-e foarte dragă! Imediat, gândul meu a plecat către această postare, către ceea ce mă motivează să o scriu! În plus, poate fi inspiraţie pentru o modalitate mai funny de a nota periodic despre ceea ce ne-a bucurat şi ne-a făcut inima să tresalte!



Primăvara capricioasă, hotărâtă să ne facă să preţuim cu-adevărat fiecare rază de soare, 
a fost tare darnică în ceea ce priveşte florile!


În grădina noastră... 




În grădina altora... 
Magnolia ce a devenit celebră pe Fb datorită faptului că m-a  determinat să opresc în trafic, în mod spontan, fascinată de frumuseţea ei!

Oferit de sufletul meu pereche, mărgăritarul unei frumoase dimineţi de duminică... 

... a chemat cu puterea gândului un altul,
primit în dar - la şcoală -  de la o frumuseţe de fată!


Tot vorbeam despre grădini! Ce alt cadru mai potrivit pentru a poza cu bucurie bunătăţile Iepuraşului de la Solaris? Au fost devorate! 


Bucuria din ochii Diei văzând ursuleţul ăsta drăgălaş garnisit până în vârful urechilor 
cu bunătăţi! O gustare delicioasă şi sănătoasă împărţită cu prietenele şi coechipierele de la volei! Apropos, v-am mai spus că fata mea e fan Solaris? Poartă echipamentul sportiv sau alte materiale pentru şcoală în punga pe care o vedeţi în poza de mai sus! :)



Un zugrav care s-a ocupat de camera fiicei noastre (fiind găzduit de noi pentru circa o săptămână) a ţinut să ne ofere un dar simbolic deosebit! Un ou lucrat de mama sa, în tehnica Quilling, dăruit cu câteva zile înainte de Paşti! M-a impresionat profund: prin gândul şi prin gestul omului, prin delicateţea şi frumuseţea uimitoare a lucrării în sine!




Oul cel special a venit însoţit şi de un magnet pentru frigider!



Zi de Paşti petrecută cu familia! Înainte de "decolare", fotograful e solicitat la un selfie...




Ce-am găsit în balconul mamei, în pauza atât de necesară de  
după aperitivele unei mese festive copioase? 
Ilda miiică, miiicăăă! Foarte sobră, nu zâmbitoare ca acum! :D

Şi fratele meu (care are în prezent 28 de ani) - zâmbăreţ la acea vârstă, 
nu la fel de sobru ca acum! :)))

Bucurie mare, bucurie mare! Atunci când aştepţi timp îndelungat şi nu găseşti momentul potrivit pentru a merge să-ţi schimbi ochelarii - lucru ce era necesar, nu vreun moft oarecare, consideri că e o mare realizare când reuşeşti asta - datorită omului cel mai drag care a zis cu hotărâre: 
Gata, azi merg eu cu tine, hai să rezolvăm problema ochelarilor!


Dacă vă era dor de bufniţa aceasta, iat-o! 
Completând un outfit Kurtmann din cap până în picioare!




Plete vopsite, fată fericită!!! Instigată şi inspirată de Adina şi Alina, am pornit în căutarea acestei vopsele; cum nu am găsit două cutii cu nuanţa Dark Brown, am decis să o combin cu acest Light Reddish Brown. Aşa cum speram, nuanţa de roşcat a contribuit doar la sporirea cantităţii, nu a influenţat rezultatul care mi-a plăcut foarte mult! Vopseaua în sine, dacă vreţi să îmi ştiţi părerea, e wow!!! Acoperă excelent firele albe!


Zi de Sf. Gheorghe, unchi sărbătorit! Veselie şi iureş în familie! Tortul a fost un deliciu! V-aş fi arătat şi alte fotografii ale aleselor bucate dar am deja un întreg album într-o singură postare!


Uneori, divele nu vor să se lase pozate... şi-i tratează cu "indiferenţă" pe paparazzi!

La petrecerea unchiului, bucuria mea a fost completată de veşti foarte frumoase şi felicitări transmise prin telefon în legătură cu rezultatele elevilor mei (de clasa a IV-a) la Olimpiada de limba şi literatură română... Au muncit foarte mult şi meritau din plin o astfel de reuşită! Mă simt extrem de mândră de ei, fiecare s-a autodepăşit! 

Cuvintele pe care ţi le spune din toată inima un prieten atunci când simte că eşti necăjit sunt... balsam pentru suflet! Ştiţi cum e să vină chiar omul potrivit, cu cuvintele potrivite, argumentate în mod logic şi îmbrăcate într-o formă unică  şi să ţi le spună exact atunci când ai nevoie de ele?! E binecuvântare! În acelaşi context, am învăţat ceva nou: Sursum corda - expresie latinească folosită în liturghia catolică. Tradusă în limba engleză printr-un "Lift up your hearts!". Mie mi s-a spus în limba română: Sus inima, scumpă Felicia!... E mare lucru să ai în viaţa ta pe cineva care să ştie cum să îţi transmită un astfel de mesaj încât să obţină efect motivaţional maxim!


Quality time... Dia înaltă, frumoasă, veselă, expresivă şi dispusă să se pozeze înainte de a pleca la aniversarea unui puşti de vârsta ei!


Cum am mai spus: cei mai iubiţi dintre cei iubiţi! Sunt foarte mândră de ei!


Câte o înghetaţă şi soarele tot... doar pentru noi trei! Eu am ales fistic şi ciocolată belgiană, Dia - vanilie şi lapte cu caramel şi sare de mare, Alex - fistic şi rom cu stafide! Mai vrem!!!

Prima ieşire cu bicicleta în această primăvară! Mereu o revelaţie sentimentul fantastic de libertate pe care ţi-l dă o astfel de plimbare! Mai ştiţi această postare ootd - cu fusta păun, în care bicicleta asta a fost elementul de picanterie?

Pregătiri pentru întâlnirea care marchează 20 de ani de la absolvirea liceului! Da, 20 de ani!!! S-a reunit gaşca datorită unor colege inimoase! Plănuim şi povestim pe Fb, rememorăm, descoperim cu uimire că timpul a definit frumuseţea trăsăturilor chipurilor, căutăm febril printre fotografii retrăind clipe, aşteptăm cu nerăbdare sfârşitul lunii iunie...

Multe ar mai fi de spus şi e nedrept să nu fie menţionate! Dar ştiu că nu am cum să le punctez acum pe toate şi continuu să văd jumătatea plină a paharului - mă bucur că am scris, pur şi simplu! 


Dacă îmi povestiţi despre oamenii sau situaţiile care v-au făcut să vă simţiţi fericite, voi trăi alături de voi această bucurie! Vă aştept cu mare drag feedback-ul, ştiţi asta! Şi vă mulţumesc pentru faptul că sunteţi aici, împreună cu mine, demonstrându-mi mereu că mă pot baza pe voi!

Vă îmbrăţişez cu multă căldură!
Ilda
Lavender Thoughts to you


 

Blog Template by YummyLolly.com