27 mai 2014

OOTD: O rochie albastră pentru Marea Egee

Bună, bună! :)

Ştiu că sunt în asentimentul vostru când mă plâng că parcă îmi scapă timpul printre degete, că nu am sporul pe care l-aş dori pentru toate cele; dar, după o serie de hei-rup-uri, mai fac şi pace cu mine, cu ceasul, cu treburile toate!

Făcând în  ciudă timpului, voi face mâine ceva inedit (pentru mine): voi ajunge la sală, pentru Pilates. Dragul meu soţ, mare susţinător al meu de altfel - ştiţi deja asta, a făcut un prognostic: Vei merge o singură dată! Apoi, vei spune: "Pfff, cine m-a pus pe mine!"... Au o bază vorbele sale şi ştiu că nu o spune pentru a mă descuraja - pur şi simplu, asta e părerea sa! Nu neg, s-ar putea să aibă dreptate. :P Am antecedente! Dar nu ştiu ce feeling aparte mă face să cred că acest tip de sistem de exerciţii fizice e cel indicat pentru lenea, aaaa pardon! comoditatea mea stilul şi temperamentul meu, pentru fizicul meu! :))

Cum uneori pot fi o adevărată sălbăticiune (ştiu că nu aşa par!) şi am nevoie să mă ţin de mână şi să mă îndemn cu cineva, voi merge împreună cu o prietenă - pe care o iau drept guru deoarece afirmă că se simte foarte bine de când practică astfel de exerciţii fizice; mă bazez pe ea să tragă de mine (la propriu, dacă e nevoie!) pentru a continua!

Până una-alta, în forma mea de dinainte de Pilates :)), am purtat weekendul trecut (şi astăzi  chiar!) o frumoaaasăăă rochie albastră, lejeră - din vâscoză! E atât de uşoară încât o simt ca pe-un fulg! Are detalii şmechere - fermoarele substituie cusăturile de pe umeri; are şi nişte buzunare oblice care se închid tot cu fermoar! În talie, e pe elastic. După părerea mea, poate fi purtată atât cu o centură/curea, cât şi fără! Poate fi inclusă în ţinute cu diferite stiluri vestimentare - în funcţie de accesorii şi de încălţăminte (o văd purtată şi cu adidaşi şi o pălăriuţă funky).

Ştiţi ce gând frumos m-a încercat purtând această nouă rochie?! Mi-am spus că mă va însoţi în vacanţă, în Grecia. Până atunci, toţi trei veseli năpârstoci (eu, Dia, Alex)  ne exersăm răbdarea - încă două luni! Visez la o seară relaxantă cu cei dragi mie, pe malul Mării Egee,  la o terasă!

Am purtat:

Rochie Pimkie (aici) via Kurtmann
Curea Bershka (aici) via Kurtmann
Geantă Guess / Geantă din hârtie
Ochelari Firmoo
Sandale random




"Hoaţele" detalii ale rochiţei! :)

Cureluşa Bershka are lungime reglabilă şi un sistem comod  şi practic de închidere!






Mi-e tare dragă rochiţa asta, zău aşa! Dacă era şi pe alte nuanţe, aş fi luat în calcul ideea de a o avea în dublu exemplar!  Preţul ei, raportând la calitate, este imbatabil! Dacă aveţi întrebări... feel free to ask!


Vouă vă place această rochie, dragelor? :) 
Ceva idei despre alte combinaţii în care ar putea fi purtată?

Vă pupăcesc şi vă îmbrăţişez!
Ţineţi pumnii pentru Pilates, oki?!

Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you


 

Blog Template by YummyLolly.com