30 dec. 2013

Toate-s vechi şi nouă toate...

Bună, fete dragi!

Printre picături (a se citi salate, maioneze şi prăjituri), reuşesc să scriu postarea asta... Nu de alta, dar nu vreau să mă prindă Noul An fără să fi făcut curăţenie şi prin foldere! :P

 În urmă cu ceva timp, am pozat "containerul" cu ambalajele produselor consumate din dorinţa de a mă descotorosi de ele (veţi fi de acord că se impunea!); dar postarea nu s-a scris singură şi pace, oricât am aşteptat asta! :)) Am eu ac de cojocul ei!

Cred că ştiţi principiul conform căruia, dacă vrei lucruri noi în viaţa ta, e nevoie să renunţi la unele dintre cele vechi, să creezi spaţiu; în spiritul acestei idei, am şi câteva noutăţi de prezentat! Toate la timpul lor. Sa le luăm pe rând, la puricat! :))

 Containerul!!!

V-am prevenit că e dezmăţ!

Observaţi că îmi arde de şagă; de-acum, devin fată serioasă şi vă spun unele impresii despre fiecare împricinat în parte! :P



*Săpunul lichid Fa va fi printre favoritele anului pentru mine! Pe lângă faptul că e blând cu pielea mâinilor, e nemilos când degresează pensulele de machiaj! 
*Şamponul Enliven nu a fost compatibil cu părul meu, din păcate; cu al soţului, da! Părul devenea gras în timp mai scurt şi apărea şi o tentativă de mătreaţă! :(
*Şamponul Stop! căderii părului - Cosmetic Plant, cumpărat numai pentru că nu-l găseam pe cel cu nuc şi rozmarin, mi-a părut, iniţial, că nu-şi respectă nici tangenţial promisiunea; după al doilea flacon, luat din acelaşi motiv, mi-am schimbat părerea! Dar poate că trecuse perioada năpârlirii de toamnă! :))

 *Masca pentru păr şi balsamul din gama Apidermin - Complex Apicol V. Harnaj (review pentru ambele, aici) - aş cumpăra masca, mi-a plăcut încât să doresc să o mai am!
*Balsamul pentru păr cu lăptişor de matcă (asociat vopselei de păr Casting Creme Gloss  - L'Oreal) face treabă bună pentru pletele mele rebele!
* Masca Latte de la Kallos - bunicică pentru preţul ei, dar va mai trece timp până să o recumpăr, am cam ajuns la suprasaturaţie!

*Gelurile de duş Bourjois: Cajolez moi! (nu m-a convins aroma lui, love&hate!), Dezhabillez moi (l-aş recumpăra permanent, prietenie veche am cu el); 
*Gelurile de duş Yves Rocher: cu floare de bumbac (îl ştiţi, e plăcut, soft, cuminte); cu orez violet (vai cât m-a mai iritat olfactiv, nu l-aş recumpăra!).

*Body Scrub de la Sabon,  Rose Tea - aş fi plâns acum cu lacrimi de crocodil, m-aş fi dat de ceasul morţii de dorul acestui produs minunat dacă Alina Anghel nu s-ar fi gândit la mine şi nu ar fi dorit să îmi facă o mare bucurie! Review aici!
*Gelul spumant pentru curăţarea feţei Sebium - Bioderma: curăţă bine machiajul (grosul lui) - eu pentru asta folosesc gelul de curăţare, face ceea ce promite; e spornic; nu mi-a plăcut ambalajul, se închidea defectuos acel capac (l-am turnat, în etape, într-un recipient cu pompiţă).
*Dizolvantul fără acetonă Ebelin (din dm) - bun, bun, bun; sistemul de dozare perfect şi funcţional până la final, spre deosebire de cel de la Cien pe care îl am acum. Îl mai vreau! :)

*Soluţia micelară  Sensibio - Bioderma, rămâne favorita favoritelor!!!
*Laptele demachiant cu miere şi cimbrişor - Bioten: v-am mai spus că parcă face parte din viaţa mea din toate timpurile! Nu m-am plictisit de el, nu m-a supărat vreodată!
* Demachiantul expres pentru ochi, cu albăstrele - Yves Rocher: e de multe ori motivul pentru care recidivez  la comenzi! Chiar curăţă bine, chiar îmi prieşte!


*Crema Lift Ultra-Activă de la Aslavital: crema mea-pereche! :)) Cred că v-am înnebunit cu ea; am fost uimită şi eu de ritmul în care am cumpărat-o  în ultima vreme (cred că dacă aş renunţa să o folosesc, s-ar întreba cei de marketing de ce se înregistreză o scădere a vânzărilor :P), ritm alert determinat de faptul că am aplicat-o atât dimineaţa cât şi seara (după cum e şi prevăzut, de altfel). 
*Crema contur ochi Aslavital: a tot fost şi va fi recumpărată şi ea!
*Crema cu vitamina A - Mebra - parcă nu îşi mai face efectul ca înainte, dar tot ajută când lupt cu câte-un "bărzăune"!

* Dischete demachiante - toate mi-au sporit dorul de cele Ebelin (din dm)! Motive?! Cele de la Nivea se prezintă dezamăgitor, se destramă în timpul folosirii; Softino - nimic remarcabil la ele, nimic de reţinut; Cleanic - nu mai sunt ce erau cândva!

 * Fondul de ten Natural Fix - Radiant : review aici, am rămas la el! Dacă nu mi-e dor de ColorStay, ce să mai spun, ce ar mai fi de adăugat?! Potrivit tenului meu şi nevoilor sale!
* Blushul cremă de la NYX: odă lui! Rose Petal, o nuanţă naturală, se aplică uşor şi frumos, arată minunat, rezistă în mod rezonabil! Îl mai vreau, nu pot sta fără el!


*Parfumuri Refan - cum a fost o toamnă lungă şi blândă, nu am putut folosi parfumurile originale pe care le percep a fi prea tari; oricând îmi simţeam nasul năzuros sau stomacul capricios, mă salva unul dintre ele; codurile: 154 (Very Irresistible - Givenchy), 143 (Omnia Green Jade - Bvulgari) şi 192 (Lady Million - Pacco Rabanne). Cum am mai spus-o: 20 de lei pentru 50 de ml?! Mai mult decât grozav raportul calitate/preţ!
*Deodorantul Fleurs de Paris Noir: veche iubire reaprinsă; aromă praspătă, florală!
*Deodorantul roll-on Bourjois: a fost printre favorite, are aromă plăcută şi m-a protejat bine spre deosebire de altele ale aceluiaşi brand.
*Deodorantul roll-on Garnier mineral - Intensive 72h: chiar oferă bună protecţie; l-aş fi vrut mai plăcut parfumat!


New entries

Nu am găsit crema Aslavital contur ochi (în magazinul din care cumpăr de obicei, nu vă imaginaţi că am răscolit oraşul!) şi mi-am spus că e momentul să mai schimb şi să încerc crema Gerovital antirid (pentru ochi, frunte şi buze), am recumpărat acel antiperspirant Bourjois; mă tot gândeam că aş vrea să refolosesc mascara Extra Wow Lash de la Rimmel, mi-am făcut hatârul şi constat că... nu mă mai impresionează!

Comandă Yves Rocher...nici nu mai ştiu de la ce a pornit! :)) 
O parte dintre produse au fost oferite în dar; mă încântă de fiecare dată prospeţimea gelului de duş cu lime de Mexic; mă relaxează să aplic scrub-ul pentru picioare, cu lavandă; laptele de corp din gama apei de toaletă cu aromă de lăcrămioare e ok, dar nu m-a determinat să îl folosesc on and on!

Chiar în Ajunul Crăciunului a venit şi un colet de la Kurtmann (nu uitaţi că vă aşteaptă pe blog, AICI, un voucher oferit de acest magazin online!!!); mi-am luat un pulover Zara -  pufos, călduros, tip  tunică  şi nişte jeanşi roşii Pimkie! Îmi plac ambele tare mult, mărimea e perfectă; de-abia aştept să vi le pot arăta într-o postare ootd - cum se cuvine! :)



De-acum, vă aştept cu nerăbdare părerile!
Fug la treburi - toate strigă după mine şi nu vreau să îmi rămână pentru mâine mare lucru de făcut!

Noi am decis (până la o eventuală răsturnare de situaţie): vrem Revelion liniştit, acasă, doar noi trei! Facem numai ce vom dori, indiferent ce ne trece prin cap! :P

Voi unde şi cu cine vă petreceţi noaptea dintre ani? :)

Ne revedem! Pupicei!

Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you

P.S. Cine mă puse?! I-am cerut soţului meu să arunce un ochi peste postare, să nu se fi strecurat vreo greşeală. L-am speriat!!! Fata mea, câte produse foloseşti tu?! Remarca asta ar putea fi titlu bun pentru articol! :) I-am răspuns râzând că susţin economia! 


29 dec. 2013

Un concurs simPATic! :)

Dacă mă gândesc la copilărie, îmi amintesc - printre multe altele - de cearceafuri de un alb imaculat, călcate la linie, scrobite, unele dintre ele cu broderie realizată manual. Erau foarte frumoase dar copilului din mine îi transmiteau un sentiment de intangibil, de rece, de aspru!

Lenjeria de pat pe care o folosesc acum, la casa mea fiind (de mulţi ani), e în culori calde, e veselă şi tonică, e pufoasă şi primitoare, e în perfect acord cu gama de culori prezentă în căminul nostru!

Când am primit un mail de la Deea în care îmi adresa invitaţia de a mă înscrie la un concurs ce se desfăşoară pe blogul Simonei, având ca sponsor site-ul  Dormitor-Baie.ro, am intrat să văd despre ce este vorba! Interesant conceptul propus de ei, incitante şi generoase premiile! 

M-am lăsat să visez cu ochii deschişi, răspunzând întrebării: Cum ar fi dacă aş câştiga?! Ooo, păi tare frumos ar mai fi dar, culmea, în acelaşi timp, ar fi dificil! Asta pentru că ar fi o misiune grea să hotărăsc la care dintre seturile de lenjerie de pat m-aş opri! 

Dacă nu mă credeţi, intraţi voi acolo, faceţi un exerciţiu de imaginaţie (ca şi mine) şi să vedeţi cum vă desfătaţi printre cearceafuri, cum le simţiţi mireasma proaspătă şi textura ademenitoare, cum veţi trăi adevărate experienţe senzoriale! Vă veţi gândi cum vă treziţi cu zâmbet pe buze dimineaţa, cu soarele bătând în geamuri, cum vă întindeţi alene, cum vă bucuraţi de acel dolce far niente într-o zi de vacanţă, cum simţiţi căldura, confortul şi plăcerea lecturii unei cărţi sau, de ce nu, braţele iubitoare ale partenerului şi răsfăţul suprem al unui mic dejun servit la pat!

Am selectat unele lenjerii de pat care mi-au plăcut mult şi al căror aspect m-a trimis, în mod spontan, cu gândul la unele melodii pe care le iubesc!

Spuneţi voi dacă celebra Bed of Roses a rebelului şi adoratului Bon Jovi nu ar potrivită într-o astfel de ambianţă? 




Apoi, aş vrea să-l întreb pe Tudor Chirilă dacă nu avea aşa ceva în minte când a compus VST-ul... 
Vreau să mă  trezesc din somn/ Într-un pat de femeie frumoasă/ 
Să miroas-a măr şi-a zori/ Şi a tot ce-i mai bun într- o casă... 

Priviţi minunăţia de mai jos! Face parte din  gama : lenjerii de pat Luxury! Ascultaţi piesa privind imaginea, gândiţi-vă că e vorba despre bumbac dublu satinat şi spuneţi voi dacă am sau nu dreptate! :) 


                                              

V-aş mai putea plimba aşa :), dar mă gândesc că vă doriţi să faceţi asta visând în voie, alegând în funcţie de gustul personal, analizând întreaga ofertă după propriile criterii!

E rândul meu să lansez această provocare unor bloggeriţe care nu au primit încă invitaţia, care nu s-au înscris deja cu un articol (din câte ştiu eu)! Mai e puţin până la termenul limită (mâine, 30 decembrie), dar poate doriţi să "ridicaţi mănuşa" şi să vă  mobilizaţi pentru a scrie!

Gabriela
Alina Anghel
Federova
Mihaela Pojogu
Maria
Alina lui Brumărel
Macy
Dana Maria

Să fie cu noroc!
Vă pupăcesc cu foc! :)


Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you





28 dec. 2013

Bucuriile Crăciunului şi darurile Moşului!

Bună, fetelor! :)

Recunosc, m-am lăsat pe tânjală în ultimele zile, am procedat după cum am simţit şi sunt sigură că mă înţelegeţi! Am petrecut mult timp alături de  familie, părinţi, prieteni...Cred că postarea aceasta nu s-ar fi înfiripat curând (sau deloc!) dacă nu mi-ar fi plăcut ceea ce am citit la unele dintre fetele dragi din blogosferă; mi-am spus iarăşi: why not?! :)

Pentru mine, au existat trei momente decisive care mi-au adus aproape spiritul acestei magice sărbători a Crăciunului;  fireşte, momentele acestea au implicat şi oameni! Pentru existenţa acestor oameni, îi sunt recunoscătoare celui de sus şi vieţii şi, pentru a n-a oară, mă declar o norocoasă! Să vă spun câte ceva despre fiecare în parte:

Primul moment a fost creat cu bagheta de magician a Cristinei, cu acel splendid glob de sticlă (pe care l-aţi văzut aici)! Mulţumesc Moşului de la Handmade Sister ! :)

Cel de-al doilea, a fost spectacolul de Crăciun organizat de şcoala în care sunt învăţătoare! Pentru mine, fără abatere, aceste evenimente sunt copleşitoare; încerc o gamă variată de emoţii, trăiesc cu tot sufletul alături de fiecare copil, părinte, coleg, clasă, trăiesc cu intensitate fiecare moment, rugându-mă să fie unul reuşit, ţinând pumnii strânşi; gama de emoţii  pozitive pe care le încerc este vastă, îmi vine să plâng de fericire şi bucurie, să râd, să ţopăi, să aplaud, să strig - toate acestea pe rând sau în acelaşi timp; pe scurt, e o participare afectiv-emoţională totală!

Vă amintiţi postarea în care vă ceream părerea referitor la ţinuta pe care o voi purta la acest eveniment? V-am promis fotografii; ei bine, nici mie nu-mi vine să cred (unele dintre voi ştiţi deja asta) că am o singură fotografie; aşa a fost conjunctura; nici măcar nu ştiam că sunt pozată :)), făceam o ultimă repetiţie a aşezării copiilor în spaţiul scenei. Ăsta să fie baiul! Nu ar fi fost aceasta o fotografie pe care să v-o prezint, dar am promis şi... n-am de unde-alege! :)) Soţul meu mă tachinează spunând că sunt ca un agent de circulaţie în intersecţie!:P 



Spuneţi voi dacă nu-s frumoşi toţi cei unsprezece copii ai mei?!


Diuca mea şi fraţii brăduţi în acţiune!

Al treilea moment e legat de cumpărarea şi decorarea bradului de Crăciun! El a fost pregătit să primească sub ramurile sale o mulţime de cadouri:

Fete minunate, din  comunitatea aceasta a blogurilor de beauty, s-au gândit la mine şi, cu căldură, generozitate şi inimă curată,  au fost spiriduşii Moşului:

Alina Anghel! M-am simţit onorată să primesc acest premiu special acordat cu toată inima, alături de gânduri  şi consideraţii atât de frumoase! Mulţumesc, draga mea! Dia îţi mulţumeşte şi ea şi te pupăceşte! :)

Simona! Ea a fost spiriduş "sub acoperire", mi-a făcut o surpriză extraordinară; ştie cât de bucuroasă m-a făcut şi îi mulţumesc încă o dată!

Maria, alt spiriduş al Moşului! Spiriduş declarat!:) Gestul ei m-a luat prin surprindere în totalitate, e reprezentativ pentru spiritul Crăciunului! Mulţumesc din suflet! 


Ei biiineee, aceste frumoase daruri au chemat şi altele; vă voi arăta o parte dintre ele:


Un superb colier handmade


O carte pe care o citesc deja, carte ce m-a trimis cu gândul la postarea mea de suflet!

Că veni vorba despre suflet, darurile de mai sus au fost însoţite de o scrisoare din partea Moşului!  Parole d'honneur, Moşule, m-ai dat gata! Sper să nu te supere decizia de a o face publică, dar e prea frumoasă scrisoarea ta pentru a nu fi împărtăşită!




Setul acesta pare a fi dăruit de însăşi Zâna Zăpezii! Voi aranja frumos bijuterii în el, nu cred că mă îndur să aşez produse cosmetice!


O pereche de cerceluşi şi un pandantiv!

Asta nu-i tot! "Moşul" meu, înnebunit de toate mesajele mele explicite :)), mi-a dăruit  cu generozitate lenjerie intimă (să-mi ajungă); deşi mi-a plăcut să citesc şi să văd pe alte bloguri achiziţii de acest fel, constat (cu oarecare surpriză) că aceasta este o limită de confort pe care nu o pot depăşi; doresc ca ceea ce port pe sub haine să fie văzut de foarte puţini ochi :)); dar, ca să vedeţi că nu-s fată rea, vă dau nişte indicii de culoare: violet, roşu, un gri argintiu şi negru! 

Se cunoaşte că mi-era dor de interacţiunea cu voi, mă întiiiind la vorbă cât o zi de post! 
Doar atât vă mai spun: am petrecut zilele Crăciunului cu familia - părinţii mei şi ai lui Alex, unchiul şi mătuşa! De Sf. Ştefan, am ieşit cu prietenii  la o limonadă (că mâncare nu dorea nimeni să mai vadă)! Vă las cu câteva fotografii care vă vorbesc despre toate acestea!

Ajun de Crăciun...Colindătorii mei dragi!


Zâmbet larg de  fetiţă fericită...


Cei trei veseli năpârstoci, gata de plecare!

 Ce plecare?! Să vină tataie să vadă bradul!!! :)

M-aş bucura să citesc în comentariile voastre despre felul în care v-aţi petrecut voi Crăciunul, despre bucuriile acestor sărbători, despre cât de darnic a fost Moşu' cu voi!

Vă îmbrăţişez şi vă mulţumesc pentru faptul că îmi sunteţi alături!
Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you

P.S. Nu uitaţi de concursul care este activ pe blog (AICI), puteţi câştiga un voucher oferit de Kurtmann! Dacă nu v-aţi înscris încă... go for it! :)

24 dec. 2013

I'm the happiest Christmas tree, hohohoo, hihihii! :)

Bună dimineaaaţa la Moş Ajun! :)

Fete şi băieţi (?!) dragi, zilele şi ceasurile numărate până la Crăciun s-au cam dus! Mult a fost, puţin a rămas; doar un strop de răbdare, atât mai trebuie! Brăduţul, gătit de sărbătoare, îl aşteaptă şi el pe Moşu'! Priviţi cât de fericit e! :) 




El nu e singurul brad fericit pe care l-am întâlnit recent...Vă amintiţi postarea în care vă lăsam să trageţi cu ochiul prin "atelierul"  în care a fost pregătit costumul de brăduţ pentru Dia?! Haideţi să vă arăt rezultatul:


În timpul dansului brăduţilor

Mulţumită de reuşita spectacolului, entuziasmată de darul adus de Moş

Noi (eu, Dia, Alex şi brăduţul ) vom primi astăzi colindători; copiii vecinilor, ai prietenilor şi mulţi dintre cei care mi-au fost elevi au venit an de an să ne umple casa de bucurie, cu urări şi cu voie bună! Îi vom primi şi îi vom cinsti cum se cuvine!

Vă doresc ca zilele de sărbătoare ale Crăciunului să fie binecuvântate, să vă găsească sănătoşi şi bucuroşi, cu sufletele deschise şi senine, petrecând clipe de încântare împreună cu cei mai dragi vouă!

  La final, vă las un colind pe care îl îndrăgesc:



Vă îmbrăţişez cu mare drag! <3

Ilda
Lavender Thoughts to you


P.S. Postarea participă la Meloman pentru o zi, SoriN e gazda şi ne primeşte pe toţi cu colindu'! :)



22 dec. 2013

Trei rujuri Sleek bat la uşă, de Crăciun!

Hello, ladies!!! :)

Mi-am pregătit un ceai Sărbători de iarnă de la Fares, e-atât de îmbietor aromat! În casă e curat, am aşezat decoraţiunile, brăduţul tronează în dreptul ferestrei şi mă asistă cuminte! Tragem cu ochiul unul la celălalt în timp ce scriu postarea asta... :)

Recent, vă spuneam pe pagina de Facebook a blogului, dar şi aici (când am stat noi la poveşti), despre cele trei rujuri Sleek MakeUp True Color  oferite pentru testare de echipa Makeup Shop. Am răspuns cu entuziasm invitaţiei de a participa la campania Sleek MakeUp  - cadoul perfect de sărbători! din mai multe motive: e frumoasă colaborarea pe care o am cu acest site şi le apreciez echipa, îmi plac cosmeticele (big surprise!:P ), am o slăbiciune pentru rujuri, aveam un singur produs Sleek  - paleta de farduri Au Naturel, achiziţionată cu ceva vreme în urmă.

Reiau prezentarea celor trei steluţe de Crăciun, apoi veţi putea vedea cum arată pe buze şi, totodată, veţi afla impresiile mele şi unele recomandări în legătură cu acestea!



Si-acum, să le invităm la dans, în jurul bradului, pe rând! :)

Rujul Sleek MakeUp True Color, nuanţa Coral Reef


*Are o intensă nuanţă coral, cu tentă neon chiar! În mod cert nu va trece neremarcat!
*Se aplică uşor, uniform, fiind cremos, hidratant.
*Rezistă pentru cel puţin câteva ore pe buze.

Îl recomand ca dar perfect de Crăciun pentru o persoană îndrăzneaţă, cu atitudine, o persoană ce nu se sfieşte să iasă în evidenţă! Îl consider potrivit unui ten foarte alb sau unuia creol/bronzat!


Rujul Sleek MakeUp True Color, nuanţa Barely There


*O nuanţă caldă de nude, cu uşoară tentă oranj, foarte apropiat de culoarea buzelor (în cazul în care acestea sunt puţin vascularizate)! Pe mine nu mă avantajează, am nevoie de culoare pe buze...
*Aplicare uşoară, uniformă, textură cremoasă şi efect hidratant.
*Foarte bună rezistenţă pe buze.

Îl recomand ca dar perfect de Crăciun pentru persoanele care vor un look cât mai  natural, pentru cele ce sunt avantajate de un machiaj smokey pentru că acest ruj l-ar completa în mod inspirat!

Rujul Sleek MakeUp True Color, nuanţa Pink Freeze


* Denumirea nuanţei este foarte bine aleasă; este un roz rece, intens, clar, desprins parcă din atmosfera hibernală! Dintre cele trei, este preferatul meu, consider că mi se potriveşte!
* Spre deosebire de celelalte două, nu este cremos; necesită aplicarea anterioară a unui balsam de buze pentru a putea "aluneca" pe suprafaţa buzelor; este complet mat, cu finish catifelat cumva!
* Dată fiind textura, rezistă timp îndelungat pe buze; după o perioadă, există posibilitatea (la mine se întâmpla astfel) să se adune cumva în scămiţe pe linia de întâlnire a buzelor, dar poate fi corectat cu uşurinţă.

Îl recomand ca fiind darul perfect de Crăciun pentru iubitoarele nuanţei de roz pe buze, cu siguranţă le va însenina chipul într-o zi de iarnă!

Găsiţi rujurile Sleek True Color aici, la un preţ de 30 de lei. 
Vă mărturisesc că pe mine mă atrag mult de tot nuanţele : Plush, Stiletto, Dare

Nu pot rezista, vă spun şi că am un crush pentru paleta de farduri Sleek Ultra Mattes Darks; îmi bântuie visele, îi tot dau târcoale! Ştiu pe cineva căreia i-aş oferi-o cu drag, de Crăciun!

Voi ce produse Sleek MakeUp aveţi, fetelor?
Ce aţi oferi sau ce v-ar fi pe plac să primiţi  în dar dintre produsele acestui brand?

Aştept cu nerăbdare feedback-ul vostru!
Mulţi pupici, cu mult drag!

Ilda
Lavender Thoughts to you


20 dec. 2013

Câştigă un voucher oferit de Kurtmann! - ÎNCHIS

Ho-ho-hoooo!

Ce faceţi, fete dragi? Pentru mine, ultimele zile au fost trăite cu maximă intensitate, acesta e motivul întemeiat pentru care nu m-aţi mai văzut pe-aici! Dar asta nu înseamnă că nu m-am gândit la voi! 

Bat la uşă sărbătorile! Fie că suntem pregătiţi, fie că mai avem câte ceva de pus la punct, ele vin şi ne iau ca din oală (nu e vorba despre oala cu sarmale :P)... În spiritul acestor sărbători, mi-am dorit foarte tare să vă fac o bucurie, mi-am dorit rolul de spiriduş, iar Moşu' pe care-l reprezint este magazinul online Kurtmann

Aţi văzut pe blog mai multe postări prezentând ţinute în care port haine comandate pe acest site! Datorită faptului că am fost mulţumită de calitatea hainelor, de promptitudinea cu care comunică cu clienţii/colaboratorii şi de maniera în care vin în întâmpinarea dorinţelor acestora, de facilitatea returului la schimb , vă pot recomanda cu căldură acest magazin!

Până una-alta, SURPRIZA pregătită pentru voi este că... puteţi câştiga:
 un voucher în valoare de 80 de lei!


Ce ai de făcut pentru a avea şansa de a primi acest voucher?!
Sunt câteva reguli simple, uzuale:

1. Să urmăreşti prin GFC blogul Lavender Thoughts.

2. Să dai like paginii de Facebook a magazinului Kurtmann. (aici)

3. Să dai share acestei postări pe pagina ta de Facebook (asigură-te că poate fi vizualizat share-ul respectiv).

4. Să te abonezi la newsletter-ul magazinului Kurtmann (caseta de abonare se află în partea dreaptă, sus, a fiecărei pagini a site-ului).


Comentariile trebuie să cuprindă:
- Numele cu care urmăreşti blogul prin GFC
- Numele de Facebook
- Linkul de share pentru postare
- Adresa de e-mail cu care te-ai abonat la newsletter-ul Kurtmann.


Dat fiind că spiriduşul a fost taaaare năuc (:)) vă imaginaţi cum arată un spiriduş năuc?!) şi că intervalul de timp până la Crăciun este scurt, concursul se va desfăşura pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, termenul limită pentru înscrieri fiind 7 ianuarie, ora 24! Voi nu amânaţi înscrierea, se ştie că... ce-i în mână, nu-i minciună!:D

Îmi rezerv maxim două zile de la termenul stabilit pentru a extrage prin Random o norocoasă câştigătoare care va şti, cu siguranţă, că semne bune anul are! 

Asta e povestea de azi a spiriduşului Ilda! Sper să vă fie pe plac şi să vă bucuraţi căci surpriza a fost pregătită cu drag, cu gând bun şi frumos! :)

Vă aştept înscrierile!
Multă baftă!!! <3

Pupici mulţi de tot!
Ilda
Lavender Thoughts to you

P.S. Mă mai gândesc la încă o surpriză de An Nou pentru voi,  dar mai am de pus la punct unele detalii; nu mai spun nimic, tac chitic!


14 dec. 2013

La poveşti, ca fetele! :)

Bună, fete dragi!

Ştiţi că apreciez  foarte mult interacţiunea cu voi; nu voi obosi să repet că e una dintre motivaţiile cele mai puternice care mă determină şi îmi dau energia necesară pentru a scrie pe blog!

Voi ce faceţi, cum sunteţi? Aveţi timp să stăm puţin la poveşti? :) V-aţi pregătit casa şi sufletul, v-aţi gândit cui îi faceţi o bucurie care să reprezinte şi un ajutor, aţi împodobit bradul, aţi făcut cumpărăturile necesare, aţi pregătit cadourile? Eu...nu! Se apropie sărbătorile cu paşi repezi, prea repezi parcă! E un paradox că spun asta, în condiţiile în care le aştept cu sufletul la gură. 

Vă spun sincer: mă lupt cu timpul! Purtăm o bătălie aprigă! Iar când timpul se decide să schiţeze către mine un zâmbet, mintea şi corpul meu simt nevoia de odihnă, de relaxare, de-acel dolce farniente. Am reuşit azi prea puţin: am fost la cosmetică (era programată o defrişare :P), am alergat prin magazine căutând cadouri şi nimic nu s-a legat (nu mă mai avânt uşor, dacă am o mică rezervă, dacă nu sunt sigură că va fi pe plac sau am îndoieli dacă reprezintă sau nu persoana la care mă gândesc...nu cumpăr!).

Ne pregătim şi pentru serbarea dedicată Crăciunului! Astăzi am reuşit să definitivez ţinutele (a mea şi a Diucăi). Avem dress code pentru cadrele didactice! Rochie neagră, elegantă! Cum - spre marea mea ruşine - în garderoba mea se află o singură astfel de rochie şi nu îmi pare potrivită evenimentului sau, mai degrabă, nu am dispoziţie să o îmbrac, cum o astfel de achiziţie nu poate fi prioritară la acest moment, am apelat la garderoba vaaastăăă a mătuşii mele. Are aproape 20 de ani mai mult decât mine dar oricând găsesc la ea piese vestimentare frumoase, clasice, fără vârstă (unele chiar tinereşti, viu colorate!); în plus, găsesc disponibilitate şi bunăvoinţa de a mă scoate din impas, la nevoie!

Mi-am ales o rochie neagră din satin, cu o croială ce urmează linia corpului, cu decolteu în V pe spate, cu mâneca trei sferturi; am şi accesoriile necesare (un colier statement cu pietre verzi şi negre, două brăţări ce se potrivesc). Mă întreb dacă să port pantofi roşii sau negri! Voi ce părere aveţi? Aş îndrăzni cu cei roşii, mie mi-ar fi pe plac combinaţia...de ce mi-ar păsa de "ochii critici" ai celor ce mă doresc "asortată"?! Nu-mi mai fac griji de-astea!:P Să nu-mi cereţi să vedeţi rochia, o veţi vedea doar pe mine, nu vreau să o pozez aşa, fără conţinut! 



Dia şi colegii săi vor fi brazi!:) Roşu din cap până-n picioare şi brazii din carton, împodobiţi, faţă/ "verso"! Vă las să aruncaţi o privire prin atelierul de lucru! Mâine definitivăm lucrarea, sigur vă voi arăta (la timpul potrivit) cât de "brăduţ" e Dia! :)


În altă ordine de idei, vă spun o păţanie: nu pot accesa de câteva zile bune pagina contului personal de Facebook! Mă supără tare!!! Îmi apare un mesaj de genul: "Contul tău e blocat temporar. Computerul poate fi virusat." Dacă urmez paşii pe care mi-i indică spre "ajutor", ajung într-un punct mort. Voi întreba luni un tip care se pricepe la astfel de "dureri"! :))
Later edit: problema e deja rezolvată! Am prieteni în faţa cărora spun: Jos pălăria!

Închei într-o notă pozitivă şi vă întreb dacă aţi văzut pe pagina de Fb a blogului ceea ce am primit pentru testare de la Makeup Shop! De când cu postarea despre cele 16 rujuri Nyx (pentru care voi aţi arătat mult interes), ştiţi că iubesc acest produs cosmetic! Ei bine, adaug la colecţie trei rujuri Sleek! Le analizez temeinic şi voi scrie o postare cu swatch-uri, impresii, tot tacâmul! 


Am avut chef de vorbă, sunt sigură că aţi remarcat! :)
Aştept de la voi un gând, o părere, un sfat!

Zile bune şi frumoase să aveţi! Fiţi cât se poate de cuminţi, contează în ochii Moşului atât prima impresie, cât şi ultima! :))


Pupicei, dragelor!
Ilda
Lavender Thoughts to you


12 dec. 2013

Poveste de Crăciun...în imagini!



Bună, fetelor! :)
Mi-a fost dor de voi!  V-am pregătit o poveste pentru astă-seară...

Mai întâi, se impune o mărturisire: până cu puţin timp în urmă, nu simţeam încă magia şi plutirea pe care ne-o oferă într-un mod unic sărbătorile de iarnă; mi-aş fi dorit să fie altfel, dar nu se întâmplase; nu e un sentiment ce poate fi impus, autosugestia nu are aici nicio putere aici; e nevoie de o baghetă magică şi de-o sclipire, de-un declic!

Cuvintele sunt de prisos, v-am anunţat o poveste în imagini. Sper să aveţi răbdare şi să citiţi mesajul frumos şi unic pe care îl transmit acestea! În plus, ele vă vor spune despre freamătul şi nerăbdarea pe care le simţim  pentru  a primi în casă şi în suflet Crăciunul ce bate la porţi!

Cui îi mulţumesc pentru primul dar de la Moşu', un dar care nu va fi aşezat  sub brad, 
ci în brad?! :)

Dacă  încă nu o ştiaţi, aflaţi că este un OM ce merită să fie cunoscut! 







Bun venit în casa noastră! 


Acest minunat glob de sticlă, pictat manual, are de spus atâtea poveşti fermecate ţesute cu fir aurit! Le asculţi uitând de lume, uitând de toate, cunoscând doar dragostea pentru cei dragi... dragoste împărtăşită! 

Vă doresc ca în fiecare zi ce trece cu frumoasa aşteptare a Crăciunului, să simţiţi multă bucurie în suflet!

Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you
 

Blog Template by YummyLolly.com